Darius cel Mare. Războinic feroce, conducător inteligent și rege milos

Darius I, cunoscut sub numele de Darius cel Mare, a fost un conducător persan, cel de-al treilea rege al Imperiului Ahemenid, domnind din 522 î.Hr. până la moartea sa în 486 î.Hr.

Născut în secolul al VI-lea î.Hr., Darius cel Mare a condus cu o mână de fier, dar și cu o inimă plină de compasiune. Istoria îl amintește pentru campaniile sale militare, realizările sale arhitecturale și contribuția la creșterea și stabilitatea Imperiului Persan.

• Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
• Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu…

Ca războinic, Darius a fost caracterizat ca fiind unul feroce și hotărât. Și-a condus armatele în lupte împotriva grecilor, cucerind multe ținuturi în încercarea sa de expansiune. Abilitățile de lider au fost de neegalat, iar armatele lui au fost printre cele mai bune din lume.

Nu doar un cuceritor desăvârșit, ci și un constructor cunoscut

Darius nu a fost doar un cuceritor desăvârșit, ci și un constructor cunoscut. În timpul vieții sale, a comandat multe proiecte mărețe, inclusiv construirea unei noi capitale, Persepolis, care încă stă în picioare ca o dovadă a viziunii și ambiției sale.

Conducător înțelept, Darius credea în tratarea supușilor într-un mod corect și plin de compasiune. A pus în aplicare multe politici care au îmbunătățit viața poporului său și a fost cunoscut pentru angajamentul față de justiție și egalitate, moștenirea de conducător drept și înțelept dăinuind de-a lungul secolelor.

Tolerant față de alte religii și culturi

A fost considerat un conducător excelent și un administrator strălucit care a consolidat Persia lăsându-i pe cei pe care i-a cucerit să trăiască în pace, să se închine propriilor lor zei și să practice propriile religii.

De asemenea, a sprijinit construirea multor clădiri religioase.

Domnie de peste 30 de ani

Darius cel Mare a urcat pe tronul Persiei la vârsta de 28 de ani, domnind timp de peste 30 de ani. A fost admirat pentru abilitățile sale organizatorice, care au contribuit la construirea unui regat persan mai puternic. A promovat învățământul, agricultura și arhitectura.

Geniu organizatoric rivalizat de puțini conducători antici sau moderni, Darius a împărțit imperiul în aproximativ 20 de provincii (numite satrapii), guvernate de funcționari locali numiți satrapi) cu o interferență minimă din partea stăpânilor lor persani. De asemenea, a stabilit valoarea impozitului anual datorat de fiecare provincie și a trimis „agenți” pentru a-și supraveghea satrapii din provinciile îndepărtate și pentru a se asigura că aceștia nu-și supraimpozitează supușii.

Darius și moștenitorii săi au construit un splendid complex de palate

Atât impozitarea, cât și comerțul erau facilitate de monedele emise de Darius, o practică pe care a adoptat-o de la conducătorii lydieni și greci. Spre deosebire de lingourile de aur sau de argint, care trebuiau cântărite pentru a le determina valoarea, monedele persane – care îl înfățișează pe Darius ca războinic – aveau valori uniforme și erau ușor de schimbat.

Darius a îmbunătățit sistemul de irigații care fusese instituit în timpul domniei lui Cyrus, stimulând o expansiune semnificativă a agriculturii și a așezărilor în întregul peisaj arid al imperiului. Tunelurile de irigații numite qanats transportau apa din sursele subterane la înălțimi mari, iar podurile asemănătoare apeductelor romane care aveau să urmeze secole mai târziu transportau apa către satele îndepărtate.

Drumul Regal se întindea pe mai mult de 2.500 de kilometri

Comercianții, trupele și spionii imperiali se deplasau fără probleme pe drumurile construite de Darius (și întreținute de succesorii săi). Cel mai mare dintre acestea a fost Drumul Regal, care se întindea pe mai mult de 2.500 de kilometri, de la Efes, la Marea Egee, până la Susa, în vestul Iranului, centrul administrativ al imperiului. Alte drumuri duceau spre sud de la Susa la Pasargadae, fosta fortăreață și locul de înmormântare a lui Cyrus, și la Persepolis, unde Darius și moștenitorii săi au construit un splendid complex de palate.

Caravanele de negustori călare pe măgari sau cămile aveau nevoie de aproximativ trei luni pentru a străbate Drumul Regal, dar expedițiile regale puteau fi efectuate de la Susa la Efes într-o săptămână printr-o rețea de 111 stații de curierat amplasate la intervale egale de-a lungul acestuia.

Religia preferată și practicată de Darius

Sub domnia lui Darius, zoroastrismul a devenit religia de stat, oferind un sentiment coerent de identitate în tot imperiul său îndepărtat. Cu toate acestea, Darius nu a impus acest sistem de credință celor de alte religii. Supușii săi din ținuturile cucerite puteau continua să se închine la propriii lor zei și să își păstreze propriile tradiții culturale.

Domnia lui Darius a fost marcată de vaste expediții militare. După ce și-a consolidat puterea în țară, a pornit să securizeze pământurile Egiptului, care fuseseră cucerite anterior de Cambyses, iar în 519 î.Hr. a încorporat o mare parte din Egipt în imperiul său. În anul următor, în 518 î.Hr., a cucerit părți din India, și anume nordul Punjabului, după cum atestă inscripțiile sale.

O altă campanie semnificativă a fost cea din Scythia europeană în 513 î.Hr, istoricii nefiind siguri de obiectivul campaniei, speculându-se fie simpla cucerire militară, fie răzbunare pentru un conflict anterior din timpul domniei lui Cyrus, în care sciții îi atacaseră pe medi. Un alt motiv ar fi fost și faptul că Darius dorea să cucerească ținuturile grecești vestice, iar campania sciților trebuia să-i amenințe pe greci și să-i determine să se predea.

Armatele grecești și persane s-au întâlnit pe câmpurile de la Maratho

Armatele grecești și persane s-au întâlnit pe câmpurile de la Marathon în anul 490 î.Hr, iar după câteva ore de luptă, rândurile perșilor s-au rupt, mulți dintre ei fugind pentru a-și salva viețile, iar în jur de 6.000 de persani pierzându-și viața, în timp ce armata greacă a numărat un deficit de doar 200 de vieți curmate. Blocurile de marmură pe care perșii intenționau să le folosească pentru monumentul pe care urmau să îl ridice după bătălie au fost utilizate în schimb de grecii victorioși pentru a construi un monument în cinstea camaraziilor căzuți. Această lovitură a fost văzută ca o insultă de către Darius, care a ales să continue lupta, pregătindu-se pentru o nouă invazie. Deși acest plan nu s-a concretizat niciodată, din cauza morții sale în 486 î.Hr, Persia avea să existe ca entitate politică timp de mai bine de o mie de ani, multe dintre vechile tradiții persane rezistând până în zilele noastre.

În timpul domniei sale, Darius a întreprins proiecte de construcție impresionante în tot imperiul. În Susa, a construit un complex de palate în partea de nord a orașului, care a devenit reședința sa preferată. A urmat un proiect grandios la Persepolis; complexul palatului includea un cartier militar, o trezorerie, locuințele regelui și casa de oaspeți.

Pe lângă palate, Darius a finalizat și proiectele de construcție ale lui Cyrus din Pasargadae, care fuseseră anterior incomplete. În Egipt, a construit multe temple și le-a restaurat pe cele care fuseseră distruse anterior.

Moartea și moștenirea

După înfrângerea de la Marathon, Darius nu a vrut să renunțe la visul său de a cuceri Grecia. A jurat să adune o armată și mai mare, de data aceasta conducând-o personal, pentru a lupta împotriva grecilor. După trei ani de pregătiri, timp în care s-a îmbolnăvit, în Egipt a izbucnit o revoltă care nu a făcut decât să-i înrăutățească starea. Darius a murit în octombrie 486 î.Hr.; trupul său a fost înmormântat la Naqsh-e Rustam într-un mormânt pregătit de el în prealabil, un obicei al regilor persani.

După moartea sa, tronul a fost moștenit de fiul său cel mai mare din căsătoria cu Atossa, Xerxes.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Darius-I

Vă mai recomandăm să citiți și:

Sun Tzu, creatorul Artei Războiului. „Războinicul înțelept evită lupta”

Ce mâncau vikingii, războinicii neînfricați care devastau teritorii în urmă cu o mie de ani?

Mormântul unui războinic „princiar”, descoperit pe lotul Ploiești-Buzău al A7

Cine a fost micenianul supranumit „Războinicul Grifon”?